A fost lansat Programul de creștere a competitivității produselor industriale – Program închis

Ministerul economiei a anunțat că, începând cu data de 16 iunie 2014 se pot depune proiecte pentru Programul de creștere a competitivității produselor industriale. Acesta se adresează persoanelor juridice, respectiv operatorilor economici cu activitatea principală industrie prelucrătoare, care sunt microîntreprinderi, întreprinderi mici, mijlocii sau mari, în funcție de activitățile...



Schemă de finanțare care subvenționează o parte din costurile de consultanță

În momentul în care o entitate demarează procedurile în scopul accesării de fonduri nerambursabile, investind timp,  bani și efort, își dorește ca rezultatul să fie unul de succes iar la final să primească finanțarea de care are nevoie pentru realizarea investiției pe care dorește să o realizeze. Cele două...



A fost publicat spre consultare Ghidul solicitantului – condiții generale pentru Cererea de propuneri de proiecte “Locuri de muncă subvenționate”

Obiectiv: Dezvoltarea aptitudinilor de muncă ale tinerilor absolvenți ai unei instituții de învățământ secundar și terțiar în 2014, aflați în tranziție de la școală la viața activă prin învățarea la locul de muncă și subvenționarea locurilor muncă în vederea creșterii ratei de ocupare în rândul tinerilor. Solicitanți: Departamentul pentru...



Apel de finanțare pe MĂSURA 121 „Modernizarea exploataţiilor agricole” începând cu 20 mai 2014

Obiectivul programului: creşterea competitivităţii sectorului agricol printr‐o utilizare mai bună a resurselor umane şi a factorilor de producţie şi îndeplinirea standardelor naţionale şi a standardelor comunitare. Bugetul total alocat:  115.000.000 Euro, împărțit astfel: 1. Sectorul vegetal: 50 milioane Euro, din care:         Achiziții de utilaje ‐ 40 milioane Euro;...



Două apeluri noi de proiecte în cadrul Granturilor SEE și Norvegiene 2009-2014

Ministerul Fondurilor Europene a anunțat lansarea a două apeluri noi de proiecte în cadrul Granturilor SEE și Norvegiene 2009-2014, care vizeaza acțiunile de consolidare a relațiilor bilaterale între România și statele partenere (Norvegia, Islanda, Liechtenstein), realizate prin Fondul pentru Relații Bilaterale la Nivel Național și Fondul pentru Relații Bilaterale...



Page 1 of 6:


Contact

Telefon: +4 0371.170.780     |     Email: office@acces-investments.eu |     Adresa: Sos. Voinesti, Nr. 17, Iasi, 700615   |     Coordonate GPS: 47.148457 (Lat) - 27.560213 (Long)