A fost publicat spre consultare Ghidul solicitantului – condiții generale pentru Cererea de propuneri de proiecte “Locuri de muncă subvenționate”

accesare fonduri nerambursabile

accesare fonduri nerambursabile

Obiectiv:

Dezvoltarea aptitudinilor de muncă ale tinerilor absolvenți ai unei instituții de învățământ secundar și terțiar în 2014, aflați în tranziție de la școală la viața activă prin învățarea la locul de muncă și subvenționarea locurilor muncă în vederea creșterii ratei de ocupare în rândul tinerilor.

Solicitanți:

Departamentul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediu de Afaceri și Turism.

Beneficiarii eligibili:

Operatorii economici care fac parte din categoria întreprinderilor mici și mijlocii.

Contribuția solicitantului:

15% din valoarea eligibilă a proiectului.

Contribuția beneficiarului:

0% din valoarea eligibilă a proiectului + cheltuielile neeligibile.

Fondurile nerambursabile sunt acordate pentru proiecte a căror valoare eligibilă este cuprinsă între 2.230.150 lei (echivalentul în lei a 500.000 euro) și 22.301.500 lei (echivalentul în lei a 5.000.000 euro).

Durata de implementare a proiectelor va fi cuprinsă în intervalul 6 – 16 luni.

Perioada de depunere a cererilor va fi publicată pe unul dintre site‐urile: www.fseromania.ro sau www.tvet.ro .

Proiectele sunt implementate la nivel multi‐regional, pe întreg teritoriul României.

Mai multe detalii… 

Sursa: Ghidul solicitantului – condiții generale



Contact

Telefon: +4 0371.170.780     |     Email: office@acces-investments.eu |     Adresa: Sos. Voinesti, Nr. 17, Iasi, 700615   |     Coordonate GPS: 47.148457 (Lat) - 27.560213 (Long)